Miller, Tropicul cancerului

Mai multe destine care par să meargă în aceeaşi direcţie contopindu-se într-o existenţă al cărei cuvânt de ordine este plăcerea şi în care întâlnirile providenţiale se petrec zilnic, datorită numărului infinit de prostituate disponibile. Miller se află la Paris, unde prietenii săi sunt non-francezi, trăind o boemă destul de neclară, a cărei cauză pare să fie un obiectiv clar, precum scrierea unei cărţi, ori fuga de America în care oamenii sunt puşi sub jug pentru a creşte producţia de orice:
”Locuiesc la Villa Borgheze. Nicăieri nu e nici un fir de praf, nici un scaun mişcat de la locul lui. Suntem singuri aici şi suntem morţi.„ Alternarea lui eu cu noi se va repeta aproape peste tot în roman, însă nicăieri nu am găsit semnele unei prietenii autentice, fiind mai degrabă vorba de o tovărăşie pusă de cele mai multe ori sub semnul aventurii sexuale ieftine. La un moment dat am avut sentimentul unui roman despre ratare, dar poate că e un cuvânt prea greu. Ideea inutilităţii activităţilor imediate, a imposibilităţii de a ieşi din banalul unui Paris care nu excelează prin nimic, e alternată cu bucuria unor dezvoltări neprevăzute ale unor mişcări oarecare. Existenţa aparent statică, leneşă, e totuşi în acelaşi timp plină de idei, şi asta e de fapt substanţa cărţii. Naratorul şi ceilalţi, terasele, hotelurile sordide, străzile, absolut totul este observat cu o ascuţime a atenţiei care se promite a fi foarte productivă şi care chiar produce o creştere a intensităţii percepţiei lui Miller. Descrierile numeroase scad parcă tonul sumbru şi ideea de nelinişte: „cer indigo de pe care au dispărut norii lânoşi, copaci sfrijiţi…„ etc., pasaje care pot stărni chiar râsul din cauza contextului în care sunt integrate. Portretele au adesea linii grpteşti: „Ce vezi la Moldorf e caricatura unui om. Ochi tiroidieni. Buze de cauciuc Michelin. Glas ca supa de mazăre. Sub vestă are o pară mică.„
Referinţele sexuale nu fac deloc din Tropicul Cancerului un roman erotic în adevăratul sens al cuvântului. Ele sunt fie simple exerciţii defulatorii, fie reflexe condiţionate, fie evadări de moment, fie ocazii de a vedea lumea altfel, printr-o exarcebare a sensibilului şi a tabu-ului.
Excelentă disponibilitate pentru mişcare, schimbare, curgere: „Pare că s-a terminat viaţa mea de la Villa Borgeze. Bine, o să-mi iau paginile astea şi o să merg în altă parte. Lucrurile or să se întâmple şi în altă parte. Totdeauna se întâmplă.„ Miller e obsedat de curgere, de transformare, de vitalitate, iar sexualul trebuie văzut bineînţeles şi în contextul ăsta. Interesant raportul dintre viaţă şi carte, faptul că viaţa curge asigurându-l că şi cartea va suferi acelaşi proces. Dorinţa de mişcare merge până la dorinţa unui fenomen exploziv, al unei modificări esenţiale: „Vreau o harababură de nedescris în toată lumea, vreau ca oamenii să moară de atâta scărpinat.„
Eroticul autentic apare mai degrabă în evocări, numele Tania sau Mona trezindu-i reacţii care merg dincolo de corporal. Dar tonul sensibil e dat repede la o parte, e ţinut departe, prin absenţa Monei.
Franţa e surprinsă prin două oraşe, unul mare, Parisul, care oferă tot felul de ocazii până şi în momentele de maximă sărăcie, şi Dijonul, unde Miller ajunge la un moment dat ca profesor de engleză şi pe care îl percepe ca pe o închisoare din care nu va ezita să evadeze cu prima ocazie.
Din când în când, o revenire la sine: „Nimic din ce mi s-a întâmplat nu a putut să mă distrugă, nimic nu s-a distrus în afara iluziilor mele. Eu însumi sunt intact. Lumea e intactă.„, semn că viaţa poate continua în acelaşi fel fără riscuri majore.
Van Norden şi Carl oferă posibilitatea interferării unor destine mai mult sau mai puţin asemănătoare. Numeroasele relatări ale aventurilor sexuale implică varierea tuturor registrelor, de la sobru sau tragi până la comic şi grotesc. Nenumărate femei defilează prin viaţa lor, oferind mici bucurii imediate şi întreţinând speranţa marii aventuri, aceea de a descoperi o „bogătaşă„. Cucerind toate acele femei cei trei nu fac decât să-şi cucerească propria existenţă, imediatul care riscă să se destrame în orice moment. Plictiseala cronică nu elimină însă o speranţă fragilă de a descoperi ceva misterios în toate picanteriile acelea care produc destule efecte secundare, de la gonoree până la nebunie.