Vorbe de pus pe gânduri

”ziua era încă neatinsă şi întreagă…” Proust, Timpul regăsit

 

”În realitate, fiecare cititor este, când citeşte, propriul său lector.” Proust, Timpul regăsit

 

“Moartea e o stare de non-existenţă. Ceea ce nu este nu există. Deci moartea nu există.” Woody Allen

 

 

“Lumea mi-a apărut deodată ca un imens palat ale cărui încăperi comunică între ele prin mii de uşi larg deschise : iar noi am fi cu siguranţă capabili să trecem dintr-o încăpere într-alta cu ajutorul memoriei şi al imaginaţiei. Dar cei mai mulţi oameni sunt prea leneşi ca să se folosească de acest dar, şi preferă să rămână închişi în una şi aceeaşi încăpere.” Orhan Pamuk, Ma cheama Rosu

 

 

“In fine, toate ororile pe care au impresia ca le inventează romancierii sunt mereu inferioare realităţii.” Balzac

 

 

“Pasiunea este întreaga umanitate. Fără ea religia, istoria, romanul, arta ar fi inutile.” Balzac

 

 

„Dar eu, care trăiesc într-un timp spiritual, mi-am propus să scriu romanul unui roman – care este oarecum ca umbra unei umbre -, nu romanul unui romancier, nu, ci romanul unui roman, şi să-l scriu pentru cititorii mei, cititorii pe care mi i-am creat, aşa cum ei m-au creat pe mine.” (Unamuno, Epilog la Romanul lui Don Sandalio)

 

 

„Urăsc şi detest acest animal ce se cheamă om, deşi pot avea o anumită afecţiune faţă de John, Peter sau Thomas…” (Swift, Scrisoare către Pope, 1725)

 

 

“Blestemată lene! Ce om minunat aş fi dacă nu m-ar împiedica.” (Tolstoi, Jurnal)

 

 

„Singura mea satisfacţie reală sunt dezamăgirile mele, asta înseamnă că am avut iluzii foarte mari.” (Octavian Paler, Autoportret la 80 de ani)

 

 

“In fine, putem iesi din cercul infernal al agitatiei refuzand sa mai reactionam. Agitatia nu este, cum s-ar crede, urmarea fireasca a activitatii, caci oamenii care actioneaza nu produc cu necesitate agitatie. Agitatia e produsa de agitati, adica de oamenii care actioneaza numai reactionand. Acestia sunt sursa vacarmului, a harmalaiei si a iuresului.” (H.R. Patapievici)

 

 

“Daca m-aş întoarce vreodată la Răşinari, aş vrea să revăd locurile, dar oamenii, categoric nu”. (Emil Cioran - “Scrisori catre cei de acasa” - 14 august 1969)